aplica

Personal Development School este o școală de dezvoltare personală care se adresează studenților clujeni, aflați la începuturile carierei profesionale.

VIP Cluj îşi doreşte să fie un partener de nădejde în aventura îndeplinirii obiectivelor tale! Astfel, vei avea ocazia să aşezi prima cărămidă la fundamentul viitorului tău personal şi profesional. Condiţiile sunt potrivite, momentul e prielnic, aşa că alătură-te persoanelor doritoare de dezvoltare profesională şi personală din cadrul PDS 2015.

Timp de cinci zile, în intervalul 14-18 mai, împreună cu alți 29 de studenți entuziaşti, vei lua parte la o experienţă unde vei învăța cum să-ți transformi potenţialul în excepţional, totul într-un mediu creativ şi plăcut. La PDS 2015 vei interacționa cu specialişti cunoscuţi pentru experienţa lor şi relevanţi în programul activităţilor. Mai mult, vei participa la o serie de workshop-uri destinate cunoaşterii şi management-ului propriei persoane, precum şi o serie de activitati interactive în care vei învăţa cum să convingi lumea că ai ceva special, care te face unic şi care te va propulsa ulterior spre cariera dorită.

Ediția de anul acesta aduce experiența Voluntari pentru Idei și Proiecte împreună cu energia şi dorinţa de dezvoltare a comunităţii studenţeşti din Cluj. Știm că studenţii au nevoie să se autocunoscă şi să ia decizii de carieră în cunoştinţă de cauză, de aceea vrem să creem pentru ei experienţe care să îi ajute și care să îmbunătăţească conectivitatea între viitorii membrii ai unei comunităţi valoroase.

Așadar, dacă îți surâde ideea, te așteptăm să devii o parte integrantă a acestei experiențe!

Succes şi ne vedem la PDS!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress